DRAG ÎMI ESTE GRAIUL

 Căndva, demult-demult, Dumnezeu a împărţit pămîntul oamenilor. Cei mai hapsîni şi nesăţioşi au ocupat  teritorii întinse. Strămoşii noştri au ajuns la Domnul cănd pămînt obişnuit nu mai rămăsese.
 Dumnezeu văzîndui oneşti, îngăduitori, harnici şi cuminţi, le-a dat o bucată din raiul său. A trimis mai apoi una din fiicile sale - Limba Romănă, care era încăntătoare, duioasă, dulce. A trimis-o prefăcută în Pasăre  Măiastră.  Această fiinţă neobişnuită  vorbea frumos şi melodios, ea veni printre oameni şi le dărui frumosul său grai.
 ...Dar peste această gură de rai s-au abătut stoluri de corbi negri, croncănitori, care au întunecat totul în jur.
Cu gheare cumplite au sfîşiat Pasărea Măiastră. Puţini oameni au îţeles acest pericol, foarte puţini au apărat-o. Ea adunîndu-şi ultimile puteri s-a avîntat spre părintele din cer. Oamenii umiliţi, cu sufletele bîntuite de vînturi, au început să schimonosească cuvintele, să vorbească păsăreşte, de nu se mai înţelegeau unii pe alţii.
 Bunul Dumnezeu cu răbdare ia tămăduit rănile, i-a înoit veşmîntul, nouă ne-a luminat cugetul, poruncindu-ne:

                     Ocrotiţi acest tezaur,
                     Limba care-i numai dor,
                     EA-I CUNUNA CEA DE AUR
                     Unui neam nemuritor..