MISIUNE

Centru informational,cultural si de socializare pentru comunitatea sectorului Botanica-incurajeaza si sustine libertatea de a cunoaste prin asigurarea accesului liber la informatie tuturor rezidentilor sectorului fara limite de virsta,sex,limba,orientare religioasa,politica,conditie sociala,fizica,capacitate intelectuala.

vineri, 29 aprilie 2016

PAȘTE FERICIT!

    ÎN ZIUA DE PAȘTI.
Toți copiii azi  se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Și părinții lor le cântă
Învierea lui  Hristos.
     Și la masă ciocnesc astăzi,
     Toți copiii cei cuminți,
     Ouă roșii și pestriță
     Cu iubiții lor părinți
  Simbolistica ouălor de Paști trebue căutată înainte de nașterea lui Hristos, în timpuri străvechi. Oul era dat în dar , fiind considerat simbol al echilibrului, creației, simbol al vieții și al reînnoirii naturi, obiceiul vopsirii lui fiind întîlnit la chinezi cu două mii de ani înainte de Hristos. Culoarea roșie cu care le vopsesc creștinii la Paști , reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar și sângele lui Isus care s-a scurs pe cruce pentru mântuirea lumii.
În tradiția populară de la noi, oul roșu de Paști ar avea puteri miraculoase, de vindercare, de îndepărtare a răului, fiind purtător de sănătate, frumusețe, vigoare și spor.
Sărbători fericite!

vineri, 22 aprilie 2016

PĂMÂNT, PĂMÂNT!

În fiecare an, ziua de 22 aprilie se sărbătorește Ziua Pământului, ziua când s-a născut mișcarea pentru protejarea mediului înconjurător.
Ziua Pământului a fost fondată de senatorul american Gaylord Nelson în anul 1970, cu scopul de a trezi clasa politică  din dezinteresul pe care îl arată față de mediu. În 2009, Organizația Națiunilor Unite a declarat ziua de 22 aprilie ca sărbătoare oficială a planetei Pământ și expresie comună a dorinței tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat și mai verde.
...Pământ, pământ, cu plămădeala tare
   De suferințe și surâs tăcut,
   În clipa judecății de pe urmă
   Tu vei fi martorul cel mai temut... ( Costache Ioanid)

luni, 18 aprilie 2016

MOD SĂNĂTOS DE VIAȚĂ. DAUNA FUMATULUI.

Fumatul este cunoscut de acum 300 de ani. S-a stabilit că în lume la ora actuală fumatul este răspunzător pentru mai mult de 1 milion de decese anual. În ultimii 40-50 ani a fost dovedit tot mai clar că tutunul conține substanțe nocive. Cunoscuta țigară exercită acțiuni multiple asupra fumătorului însuși cât și asupra celor din jur.
Despre dauna fumatului, și ,,Metoda ușoară'' a lui Allen Carr am discutat cu elevii de la Școala profesională nr. 4.

marți, 12 aprilie 2016

Concursul de lectură: BĂTĂLIA CĂRȚILOR

CINE POATE PARTICIPA?
* copii (11-14 ani)
* adolescenți (15-18 ani)

UNDE SE FACE ÎNSCRIEREA LA CONCURS?
* La filealele Bibliotecii Municipale ,,B. P. Hasdeu''

CÎND VA AVEA LOC FINALA CONCURSULUI?
* În luna noiembrie

CUM SE DESFĂȘOARĂ CONCURSUL?
Fiecare participant va primi la înscriere
* lista cărților  incluse în concurs
* un Carnet de lectură
* un model Fișa de lectură
 Citește! Ai șansa să devii Cititorul Anului!

joi, 31 martie 2016

CHIȘINĂU- 580 ANI

    În orașul meu cel mic
    Am crescut copil voinic
    Și sunt tare mândru eu
    Că trăiesc în Chișinău!

Oriunde și oricine își are rostul lor în această lume. Un rost, care trebue vegheat pentru a nu fi ruitat de umbra unei greșeli. O parcelă de pământ, mică sau mare, este un teritoriu, iar acest teritoriu aparține ciuva, celui care trăiește aici și are grigă de el, adică unui popor. În această lume, popoare sunt multe, și fiecărui pământu său îi este drag într-un fel aparte. Chișinăul, ah, Chișinăul! Cartier de blocuri albe pe fundalul colinelor înverzite, strălucește la soare. Totul ce vedem și simțim pentru prima dată, mai ales în copilărie, se întipărește în memoria noastră foarte clar și bine. Copiii de azi , sunt viitorul nostru, de ei depinde cum va fi Chișinăul peste ani, oraș cu istorie, cu oameni scumpi și dragi, cu amintiri din copilărie, oraș care o viață întreagă nu ne ajunge să-l redescoperim.

duminică, 20 martie 2016

SĂ ÎMBĂTRÂNIM SĂNĂTOS

Îmbătrânim așa cum se întâmplă cu orice ființă vie. Îmbătrânirea este universală, așa cum e și moartea. Nu putem scăpa de îmbătrânire pentru că planul naturii ne-a întipărit-o în gene.Tot mai mulți dintre noi , luăm în considerație aspectele negative ale îmbătrânirii, nu pe cele pozitive. Dar ades uităm de faptul, că fiecare perioadă a vieții este frumoasă în felul său..Să ai grijă de corpul tău înseamnă să faci diverse lucruri în etape diferite ale vieții. O mulțime de informații cum să ne îngrijim și să trăim sănătos le găsim îm cărți. Noi, bibliotecarii ne străuim să discutăm, să informăm persoanele interesate, despre cărțile recent primite în  bibliotecă, să discutăm despre modul sănătos de viață.

Traficul de ființe umane

Ce este traficul de ființe umane- o problemă a migrației sau una a drepturilor omului? Care ar fi strategiile cele mai eficiente de contracarare a acestui fenomen? Cine este responsabil de soluționarea acestei probleme, statul, societatea civilă sau organismele internaționale? Iată o temă care nu contenește a se afla pe ordinea de zi a celor mai diverse forumuri internaționale cît și naționale. La aceste întrebări și multe altele ne-am străduit să dăm răspuns împreună cu elevii de la Școala Profesională nr. 4.

Prima bogăție este - SĂNĂTATEA!

Indeferent de vârsta pe care o avem, este important să aflăm care sunt cele mai portrivite metode pentru a îmbunătăți sănătatea și fericirea. Acesta ar trebui să fie un scop fundamental pentru toți. Un rol destul de important pentru a fi sănătos, îi revine alimentației sănătoase. Însă pe zi ce trece, descoperim tot mai mult, că nu avem asigurată calitatea nutritivă a alimentelor. Alimentația care ne este oferită astăzi nu mai răspunde necesităților nutritive ale corpului nostru. Multe sfaturi  pentru o alimentare corectă, veți găsi în fondurile Bibliotecii Municipale, vă așteptăm !

vineri, 19 februarie 2016

CHIȘINĂUL CITEȘTE!!!

 Suntem la XIII ediție a Programului CHIȘINĂUL CITEȘTE.
Un Program de lectură îndrăgit de cititori. Anul acesta au fost propuse trei cărți pentru cititori de diferite categorii de vîrstă.
Pentru copii este propusă cartea Când părinții nu-s acasă de Miroslava Metleaeva.
Adolescenții vor afla despre țara copiilor maturi, despre cruzime și tandrețe, despre durere și mângâere, disperare și speranță citind cartea Kinderland de Liliana Corobca.
Maturii vor savura din plăcerea lecturii citind cartea lui Paul Goma Arta refugii O copilărie transilvană. 
Vă așteptăm cu drag în toate filialele BM ,,B. P. Hasdeu''.

CHIȘINĂU-I PLIN DE FLOARE

Laudă ție,
străbun Chișinău,
luminată zidire
a neamului meu.
    Tu ești cel mai frumos
    și mai drag pe pământ,-
    despre tine mereu,
    Chișinău, am să cânt.
(Odă orașului Chișinău de Gh. Vodă)

Împreună cu elevii de la Școala profesională nr. 4 am organizat o oră de lectură dedicată orașului Chișinău.
Chişinăul este atestat documentar prima dată la 1436 în calitate de localitate, aşezată pe malurile râului Bâc. Acest loc a fost populat din timpuri străvechi. Arheologii au descoperit aici aşezări umane, care datează încă din epoca de piatră (35-8 mii ani î. Hr.), aşezări din epoca timpurie a fierului (sec. 10-8 î. Hr.) şi altele.

vineri, 12 februarie 2016

GRIGORE VIERU: OMUL POEZIE

Grigore Vieru- poet al copilului și cântăreți al valorilor umane

De la mic la mare, de la mare la mic, oricare știe câte ceva din bibliografia Marelui Poet, Grigore Vieru. Creația vieriană izvorăște limpede, cu demnitate. Poezia sa a schimbat, practic a mișcat, din loc valoarea poeziei țării noastre. Marile teme care sunt prezente în creația sa: Mama, iubirea, graiul, copilăria vor fi mereu actuale, fiindcă acestea izvorăsc din divinitate și nu pot fi mișcate de nimeni și de nimic. Izvoarele de inspirație a poetului sunt simple zile de Paști și de Crăciun. Dar anume această simplitate înseamnă toată măreția vieții care alcătuește Universul.

miercuri, 25 noiembrie 2015

ZIUA BIBLIOGRAFIEI

          VĂ INVITĂM!

La ZIUA BIBLIOGRAFIEI- 26 noiembrie 2015

CATALOGUL ON- LINE (OPAC)

LECȚII DE INSTRUIRE :  OPAC

CONSULTAȚII


vineri, 6 noiembrie 2015

VĂ AȘTEPTĂM!

VĂ AȘTEPTĂM CU DRAG SĂ FIȚI ALĂTURI DE NOI LA ANIVERSAREA DE 54 ANI A BIBLIOTECII CODRU.
În program: Discuții , prezentări, întîlniri cu iubitorii de carte, vorbe bune .

marți, 23 iunie 2015

UN ANOTIMP AȘTEPTAT DE COPII












 Dragă vară, dragă vară!
Cât de mult eu te-am dorit.
Dar cînd mi-a crăpat răbdarea,
Uite, că tu ai venit!

Este vară, iar acest anotimp te duce cu gândul la vacanță, soare, plimbări lungi și distracții. Pentru mulți acesta este anotimpul pe care îl așteaptă un an întreg, și vor să spună , că acum este timpul să-și ea inima în dinți și să facă tot ce și-au propus. Unii doresc să-și petreacă cele mai multe clipe la aer liber, să meargă la bunici, să călătorească, iar unii, uite așa, să vină la bibliotecă!